Azi aveam niste rosii tip cirese,micute si dulci si niste dovlecei asa ca am decis sa fac un pilaf cu legume pentru pranz.Glumesti ? mi-a zis sotul :-))) ,asta pentru ca el dintre pilafuri(risotto cum le zice aici) doar cel cu sofran il mananca. Dar am facut ,mi-era prea mare pofta .
Ai nevoie de :
- o ceasca de orez/persoana
- 1 morcov
- un ardei gras
- 2-3 dovlecei mici
- 1/2 ceapa
- un catel de usturoi(de obicei pun dar odata am incercat si ne place )
- putin ulei
- cimbru proaspat(2-3 fire)
Intr-o tigaie cu putin ulei (eu am un wolk in care fac pilafurile) se pune catelul de usturoi felii si dupa cateva secunde pune si ceapa tocata ,morcovul taiat felii,ardeiul cubulete.Dupa 2-3 minute pune si dovlecelul,orezul,rosii intregi(ale mele erau foarte mici).Eu rosiile acestea foarte mici le pun intregi pentru ca ele oricum spre sfarsit sunt foarte moi si se sfarama,dar raman astfel bucati mari,daca le-am toca marunt nu ar mai ramane nimic din ele,si mie imi plac bucati mai mari .
Din acest moment aveti 2 posibilitati de a face risotto. Puteti pune toata supa de legume sau apa de la inceput (in functie de cantitatea de orez folosita) sau pui treptat lichidul necesar,mestecand aproape incontinuu . In primul caz eu dau focul mai mic si nu mestec decat de vreo 2 ori,incet.Daca mestecati foarte des in risotto/pilaf scoateti amidonul din el si va deveni dupa cateva minute cremos.Bine vei zice ,dar pilaful eu il VREAU cremos.Perfect dar daca il vei avea cremos de la inceput se va lipi foarte des si vei fi obligata sa mesteci incontinuu in el.Daca vei pune cantitatea de apa/supa necesara de la inceput si il vei lasa in pace ,vei avea la final un risotto/pilaf mai necremos dar e de ajuns sa mesteci energic in el 1-2 minute si vei obtine acelasi orez cremos,fara riscul de a se arde incontinuu.Nici una dintre metode nu este gresita,depinde doar daca ai timp sa stai langa orez sau nu ai timp(mai faci si altceva intre timp).Acest lucru l-am invatat de la un maaare chef din la lectiile sale de bucatarie(pe care eu le urmaresc la Tv) dar si Jamie Oliver(sigur ati auzit de el) da aceiasi explicatie pentru un orez cremos.Daca nu sunteti in post si aveti in casa ar fi perfect sa puneti si un cubulet de unt si putin parmezan la sfarsit,cand mestecati energic in orez pentru a obtine acea "cremozitate" :-) (de obicei e bine sa iei oala,tigaia,cratita d epe foc si sa mesteci untul si parmezanul fara a fi pe foc,dar nu este cazul nostru azi,ca nu am folosit nici unt,nici parmezan).
Commenti
Posta un commento